Cele mai frecvente patru întrebări legate de impozitarea veniturilor nerezidenţilor

În contextul aderarii României la Uniunea Europeana se preconizeaza o intensificare a relatiilor economice dintre firmele romanesti (devenite cetateni ai Uniunii Europene) si partenerii de afaceri din întreaga lume.

Specialistii în domeniul fiscal ai PricewaterhouseCoopers estimeaza ca impozitul pe veniturile obtinute din România de nerezidenti vor constitui unul dintre cele mai complexe si delicate elemente ce trebuie avute în vedere din perspectiva amplificarii relatiilor economice cu partenerii de afaceri externi si prevad ca acest impozit va ridica o serie de probleme sub aspectul cooperarii dintre autoritatile fiscale si companiile locale.

Acest articol îsi propune prin urmare sa realizeze o sumarizare a principalelor aspecte ce trebuie avute în vedere de catre companiile romanesti ce desfasoara tranzactii cu nerezidenti si previziunile specialistilor privind impozitarea veniturilor obtinute din România de nerezidenti în 2007.

Ce forma trebuie sa aiba certificatul de rezidenta fiscala?

Veniturile impozabile obtinute de companiile nerezidente din România (i.e. dividende, dobânzi, redevente, comisioane, servicii prestate în România, servicii de management si consultanta indiferent de locul prestarii etc.) sunt impozitate conform Codului Fiscal prin aplicarea cotei de 16%. Acesta rata poate fi însa redusa prin aplicarea cotelor mai favorabile prevazute de Tratatele de evitare a dublei impuneri încheiate între România si tarile de rezidenta ale beneficiarilor de venit.

În vederea aplicarii prevederilor tratatelor, Codul Fiscal conditioneaza nerezidentul sa prezinte platitorului de venit un document care sa ateste rezidenta sa fiscala. Un astfel de document poate fi certificatul de rezidenta fiscala sau orice alt document emis de autoritatile competente din tara beneficiarului de venit care sa ateste rezidenta acestuia.

Mai pot beneficia de tratat daca aduc certificatul ulterior datei în care se efectueaza

Ca regula, pentru a putea beneficia de prevederile mai favorabile ale Tratatelor pentru evitarea dublei impuneri, certificatul de rezidenta fiscala trebuie sa fie disponibil la momentul efectuarii platii catre beneficiarul nerezident.

În cazul în care certificatul de rezidenta fiscala nu este disponibil la data obtinerii venitului, acesta din urma va fi impozitat în conformitate cu legislatia româna, prin aplicarea cotei de 16%. Certificatul de ezidenta fiscala poate fi însa depus ulterior, în limita termenului legal de prescriptie de 5 ani, caz în care nerezidentul poate solicita prin intermediul companiei din România rambursarea impozitului pe veniturile nerezidentilor platit în exces fata de cota prevazuta de Tratatul de evitare a dublei impuneri.

O astfel de procedura poate fi însa destul de îndelungata si dificila; în plus, desi nu exista prevederi specifice în legislatie, în practica, o astfel de solicitare poate declansa un control din partea autoritatilor; în consecinta, firmele românesti se pot arata reticente în fata unei astfel de abordari. De aceea este recomandabil ca certificatul de rezidenta fiscala sa fie disponibil la momentul efectuarii primei plati dintr-un an fiscal de catre compania româneasca.

Modificarile Codului Fiscal ce au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007 extind perioada de valabilitate a certificatului de rezidenta aferent unui an fiscal si pentru primele 60 de zile ale anului urmator, în cazul în care conditiile de rezidenta ramân neschimbate.

Cum trebuie formulata clauza privind pretul contractului – net sau brut ?

În practica, contractele încheiate de societatile romanesti cu parteneri straini pot contine o clauza specifica privind modul de calculul si retinerea impozitului.

Conform Normelor de aplicare a Codului Fiscal, prevederile mai favorabile ale Tratatelor pentru evitarea dublei impuneri nu pot fi aplicate în cazul în care impozitul datorat de nerezident este suportat de catre platitorul de venit, indiferent daca certificatul de rezidenta fiscala este sau nu disponibil. Mai mult, cheltuiala cu impozitul astfel calculat nu este deductibila la nivelul companiei române, generând astfel o dubla penalitate.

Pentru a se proteja în fata unui asemenea risc, este de preferat ca pretul mentionat în contract sa fie brut si toate taxele datorate de nerezident sa fie deduse din suma datorata acestuia.

Ce face diferenta în clasificarea unor plati ca fiind servicii sau redevente?

Daca în ceea ce priveste dividendele, dobânzile sau comisioanele, natura acestor plati lasa destul de putin loc interpretarilor, distinctia între platile efectuate pentru prestarea de servicii si platile pentru redevente este deseori extrem de sensibila.

Autoritatile fiscale din România asimileaza deseori serviciile de management si consultanta unui transferul de know-how, ceea ce atrage dupa sine clasificarea drept redevente a platilor efectuate pentru aceste servicii. Acesta distinctie devine cu atât mai dificila în cazul contractelor care prevad atât transferul de know-how cât si prestarea de servicii. Conceptul de know-how a aparut din necesitatea de a clasifica platile de redevente aferente consideratiilor platite pentru furnizarea de informatii referitoare la cunostintele industriale, comerciale sau stiintifice. Know-how-ul se refera prin urmare la partea nedivulgata, secreta a informatiilor necesare pentru reproducerea industriala a unui produs sau proces, în mod direct sau în conditii similare; în esenta, know-how-ul reprezinta acea informatie pe care un producator nu o poate obtine din simpla examinare a produsului si simpla cunoastere a progresului tehnic.

Riscul de reclasificare a serviciilor ca redevente ar putea fi diminuat printr-o analiza în detaliu a naturii platilor efectuate si prin pregatirea de documente justificative care sa sustina substanta serviciilor prestate. Comentariile la articolul privind impozitarea redeventelor din Modelul conventiei de evitare a dublei impuneri al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica prezinta o serie de criterii care sa faciliteze acesta distinctie.

Unul dintre principalele aspecte avute în efectuarea distinctiei dintre transferul de know-how si prestarea de servicii este acela ca în cadrul unui contract de servicii prestatorul executa el însusi prestatia în favoarea beneficiarului, în timp ce în cazul transferului de know-how furnizorul nu se implica efectiv în aplicarea de catre beneficiar a formulei/procedeului care face obiectul platii. Comentariile OCDE mentioneaza explicit si o serie de exemple de plati ce nu trebuie asimilate unor remuneratii efectuate în legatura cu furnizarea de know-how, dintre care amintim serviciile post-vânzare, serviciile prestate de catre vânzator în perioada de garantie, plati le pentru serviciile de asistenta tehnica pura, etc.

În spiritul dezvoltarii interpretarilor si evolutiei practicii fiscale în România, am remarcat o aplicare mai consistenta a legislatiei în liniile cu reglementarile OCDE. Pentru viitor, preconizam ca abordarea autoritatilor se va axa în principal pe analiza substantei tranzactiilor desfasurate cu nerezidentii si nu pe forma acestora.

Scopul articolului nostru a fost acela de a atrage atentia asupra câtorva dintre cele mai frecvente probleme ce pot afecta din punct de vedere fiscal companiile românesti ce încheie tranzactii cu nerezidentii. Asa cum este însa firesc, aceste aspecte sunt influentate în mod direct de specificul fiecarui tip de activitate si de aceea este esential ca evaluarea lor fie efectuata de catre companii în contextul specific al tranzactiilor desfasurate de catre acestea.