Clima si energia, provocari noi pentru mediul de afaceri

Emanuel Parvulescu -Tax Senior Consultant, Valentin Durigu - Tax Senior Manager

Temperatura medie globală a crescut în ultimul secol cu 0,74°C. Oamenii de ştiinţă afirmă că aceasta este cea mai ascendentă tendinţă din istoria planetei. Actualele prognoze arată că fenomenul de încălzire va continua şi chiar se va accelera. Cele mai optimiste estimări indică faptul că Pământul s-ar putea încălzi pe parcursul secolului XXI cu 3°C. Cercetătorii recunosc acum ca majoritatea schimbărilor climatice sunt cauzate de gazele cu efect de seră generate de factorul antropic (adică totalitatea acţiunilor omului în raport cu natura, precum şi urmările acestora).

Gazele respective (cel mai important dintre ele fiind dioxidul de carbon), reţin căldura în atmosferă, rezultatul fiind creşterea în ansamblu a temperaturilor globale, fapt care este susceptibil să deturneze modelele climatice obişnuite. Într-o ierarhie a ultimilor 150 de ani, cei mai călduroşi au fost ultimii 11. Încălzirea a afectat deja toate continentele si oceanele.

Schimbările climatice ne afectează pe toţi atât la nivel global, cat şi la nivel naţional. În ultimii ani, am observat cu toţii o creştere a fenomenelor climatice extreme cum sunt: seceta, inundaţiile, eroziunea crescută a ţărmului Mării Negre.

Odată cu apariţia efectelor provocate de schimbările climatice, Uniunea Europeană împreună cu alte ţări şi organisme internaţionale a început sa caute diferite modalităţi de combatere a acestora. Unul dintre cei mai importanţi paşi a fost semnarea protocolului de la Kyoto care obligă ţările semnatare la reducerea în perioada 2008-2012 a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 5% sub nivelul emisiilor din 1990. Uniunea Europeana (prin cele 15 state care erau membre la acel moment) s-a angajat să reducă emisiile cu un procent de 8%. Reducerile se referă la cele mai importante gaze cu efect de seră: dioxid de carbon (CO2), metan, oxizi de azot (CH4), hidrofurocarburi (HCF-uri), perfluorocarburi (PCF-uri) si hexafluorura (SF6).

Odată cu apropierea anului 2012 (dată la care protocolul de la Kyoto nu va mai fi in vigoare), UE a considerat necesară implementarea de noi măsuri care să reducă şi mai mult emisiile de gaze cu efect de seră până în anul 2020.

Prin urmare, Parlamentul European a aprobat, la propunerea Comisiei, pachetul legislativ privind clima si energia. Pachetul stabileşte, prin cele şase acte care îl alcătuiesc (un regulament, patru directive şi o decizie), obiective obligatorii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% sub nivelurile din 1990 şi creşterea la 20% a ponderii energiei din surse regenerabile, ambele până în 2020. De asemenea, pachetul vizează îmbunătăţirea cu 20% a eficientei energetice în aceeaşi perioadă de timp.

Acest pachet este considerat un pas necesar şi important pentru sporirea eficienţei şi securităţii energetice a Europei, dar şi o bază de pornire pentru reducerea şi mai accentuată a emisiilor de gaze cu efect de seră (cu 30%), în contextul în care se va reuşi, la sfârşitul acestui an, încheierea unui acord internaţional satisfăcător privind clima, în cadrul căruia si alte state dezvoltate (de ex: SUA, Australia), sau în curs de dezvoltare (de ex: China, India) se vor angaja să contribuie în mod concret la limitarea emisiilor globale.

România va avea si ea obligaţia de a îndeplini obiectivele stabilite prin acest pachet. Măsurile care vor trebui adoptate in acest sens vor determina cu siguranţa schimbări in modul in care vor fi gândite si derulate afacerile, redefinind practic nevoia de energie şi crescând competiţia intre companii din punct de vedere al protecţiei mediului şi al eficientei energetice. De aceea, considerăm utilă prezentarea, fie şi pe scurt, a principalelor prevederi ale pachetului privind clima şi energia.

Stocarea geologică a dioxidului de carbon

Captarea şi stocarea carbonului (CSC) a fost în sfârşit luată în considerare ca o modalitate de a reduce emisiile de CO₂. După ani de neîncredere CSC poate pretinde acum ca îşi are locul printre tehnologiile verzi.

CSC a fost lăudat de industriile care pot beneficia de el şi de câţiva ecologişti care au motivat că aceasta este singura tehnologie care poate permite, de exemplu, Chinei şi Indiei să îşi „îngroape” poluarea fără a trimite emisiile într-o spirală fără sfârşit.

Această tehnologie va putea fi utilizată în special de către termocentralele care utilizează cărbune, acestea fiind unul dintre cei mai mari poluatori existenţi la momentul actual în lume. Un proiect pilot a fost deja demarat în Germania având ca rezultat captarea de CO₂ care este depozitat după aceea într-un zăcământ de gaze epuizat.

Reglementarea acestui sector are ca obiectiv declarat instituirea unui cadru legal pentru stocarea geologica (inclusiv captarea şi transportul) a dioxidului de carbon, în condiţii sigure pentru mediu, aceasta fiind una dintre alternativele posibile pentru combaterea schimbărilor climatice. Dioxidul de carbon astfel captat şi stocat va fi creditat ca ne-emis conform sistemului UE de comercializare a cotelor de emisie („EU ETS”).

Trebuie menţionat, totuşi, ca Statele Membre pot decide să nu permită stocarea geologică de CO₂ pe teritoriul lor, în măsura în care consideră că această procedură nu este posibilă.

Energie din surse regenerabile

Pachetul stabileşte obiective naţionale obligatorii pentru statele membre, privind ponderea energiei produse de surse regenerabile (hidro, eolian, solar, geotermal) în consumul final brut de energie. Consumul final de energie, aşa cum este definit de acest document se referă la "produsele energetice furnizate în scopuri energetice industriei, transporturilor, gospodăriilor, serviciilor, inclusiv servicii publice, agricultura, silvicultura şi pescuit, care includ consumul de energie şi căldura realizat de către sectorul energetic pentru producţia de electricitate şi căldura, inclusiv pierderile de electricitate şi căldura pe parcursul distribuţiei şi al transportului".

La nivelul Comunităţii s-a stabilit un obiectiv global de 20% energie din surse regenerabile din consumul final în anul 2020, pentru îndeplinirea căruia s-au stabilit obiective distincte pentru fiecare stat membru în parte. Pentru îndeplinirea obiectivelor, vor fi permise aşa-numitele „transferuri statistice de energie din surse regenerabile” între statele membre, inclusiv proiecte comune. Însă, trebuie ţinut cont de faptul că pentru realizarea obiectivului, fiecare stat membru va întocmi un plan de acţiune, după un model cadru ce urmează a fi elaborat la nivelul Comunităţii.

La stabilirea obiectivelor naţionale s-au avut în vedere ponderile energiei regenerabile existente la nivelul anului 2005 şi o traiectorie estimativă de creşteri anuale până în 2020, stabilită în mod uniform pentru toate statele membre. Astfel obiectivul stabilit pentru România pentru anul 2020 se ridica la 24% (faţă de 17,8% în 2005), în Regatul Unit obiectivul este de 15% (faţă de 1,3% în 2005), comparativ spre exemplu cu obiectivul de 49% (faţă de 39,8% în 2005) stabilit pentru Suedia.

În România, la ora actuală energia regenerabilă este produsă în cea mai mare parte din surse hidro. Se estimează că procentul stabilit pentru România va fi atins în principal prin dezvoltarea de proiecte de energie eoliana ţinând cont că potenţialul eolian al României este estimat la 14.000 MW capacitate instalată. În prezent ţara noastră dispune doar de 7 MW instalaţi în turbine eoliene, dar au fost deja demarate şi autorizate proiecte însumând o capacitate instalată de aproximativ 650 MW cu un cost estimat la 1,2 miliarde euro. Cu toate acestea, solicitările privind dezvoltarea de parcuri eoliene au ajuns deja la o capacitate de 16000 MW.

De asemenea, România intenţionează să construiască la Tarniţa-Lăpuşteşti in zona Clujului o hidrocentrală cu grupuri reversibile turbină-pompă (noaptea va funcţiona ca pompă, când energia este ieftină şi ziua va funcţiona ca producător, generator de energie electrică) care se estimează ca va avea o capacitate instalată de 1000 MW.

Reducerea emisiilor de CO₂ generate de autovehicule noi

Stabilirea unei ţinte definitive de reducere a emisiilor de CO₂ în industria automobilelor şi respectarea ei s-au dovedit a fi dificile. În 1996, Uniunea Europeană a decis diminuarea emisiilor de CO₂ la 120 g/km, dar în 1998, producătorii au obţinut nu doar o amânare, până în 2012, ci şi un nou obiectiv, mai favorabil lor: o reducere la 140 g/km a emisiilor de CO₂ pentru autoturismele ce aveau să fie vândute cu începere din 2008.

Prin pachet, s-au decis pragurile privind cerinţele de performanţă în legătură cu emisiile de CO₂ pentru autovehiculele noi începând cu anul 2012. Aşadar, nivelul de emisii de CO₂ la nivelul parcului nou de maşini în Uniune a fost stabilit la 120g CO₂/km, iar nivelul de emisii de CO₂, pentru fiecare autoturism nou la 130g CO₂/km. Acelaşi pachet a stabilit, pentru anul 2020, ca obiectivul pentru parcul nou de autoturisme să fie ridicat la un nivel mediu al emisiilor de 95g CO₂/km.

De asemenea, începând cu anul 2012, în cazul în care media emisiilor de CO₂ ale unui constructor de autoturisme va depăşi obiectivul stabilit pentru anul respectiv, acesta va plăti o „primă pe emisiile suplimentare”.

Se aşteaptă ca măsurile propuse să conducă la o reducere cu 19% a emisiilor de CO₂. Astfel, Uniunea Europeană s-ar situa printre liderii mondiali în producţia de autovehicule eficiente din punctul de vedere al consumului de carburant.

Carburanţi

Emisiile de gaze cu efect de seră rezultate ca urmare a transportului terestru reprezintă aproximativ 20 % din totalul emisiilor, de aceea s-a considerat necesar să se implementeze un mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de carburanţii din transportul rutier.

Astfel vor fi stabilite anumite norme calitative pentru carburanţi (benzină, motorină) care vor limita diferitele concentraţii de substanţe poluante (ca de exemplu sulful) emise în urma utilizării acestora. De asemenea, se va stimula folosirea biocarburanţilor, prin permiterea folosirii acestora în cantităţi mai mari în componenţa carburanţilor.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din surse care în prezent nu sunt reglementate de sistemul comunitar de comercializare EU ETS, ca de exemplu clădiri, instalaţii industriale mici, transporturi şi agricultură, statele membre vor trebui să îşi limiteze, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră în raport cu anul 2005. Se estimează că aceste sectoare produc aproximativ 60% din emisiile UE.

Eforturile pe care statele membre le vor depune se bazează pe principiul solidarităţii şi pe necesitatea unei creşteri durabile pe întreg teritoriul Comunităţii ţinând seama de PIB-ul statelor membre pe cap de locuitor.

Prin urmare, obiectivele stabilite pentru statele membre ale Uniunii variază între -20 % şi +20 %, pentru ţara noastră stabilindu-se un prag de +19 % (acest lucru însemnând că România va putea să îşi crească emisiile în aceste sectoare cu maxim procentul stabilit), comparativ spre exemplu cu obiectivul de -15% pentru Belgia (acest lucru însemnând că Belgia va trebui să îşi scadă emisiile în aceste sectoare cu procentul stabilit).

De asemenea, sistemul EU ETS va fi extins pentru a acoperi şi alte gaze cu efect de seră, precum si noi instalaţii industriale care nu erau sub umbrela acestui sistem (totuşi, nu vor fi incluse încă emisiile datorate transportului rutier şi naval).