Aspecte fiscale ale evaluarii instrumentelor financiare

Mihaela Popescu – Tax Senior Consultant

Societatile comerciale pot folosi o gama variata de instrumente financiare pentru plasarea resurselor financiare. Pe langa depozitele traditionale, societatile comerciale pot opta si pentru instrumente specifice pietei de capital cum ar fi actiuni, obligatiuni, unitati la fondurile de investitii sau instrumente sintetice. Societatile comerciale care detin in portofoliu astfel de instrumente financiare trebuie sa le gestioneze eficient, inclusiv din perspectiva fiscala, pentru a evita potentiale costuri si ineficiente.

Scopul acestui articol este de a semnala posibile neconcordante din legislatia fiscala in ceea ce priveste regimul reevaluarii unor astfel de instrumente financiare, fara a trata exhaustiv implicatiile fiscale care pot aparea in procesul achizitionarii, detinerii sau instrainarii acestora.

Intrucat regimul fiscal al evaluarii instrumentelor financiare face referire la modul cum acestea sunt recunoscute contabil, este important de precizat ca din punct de vedere contabil acestea pot fi recunoscute ca imobilizari financiare sau ca investitii pe termen scurt. Aceasta clasificare contabila depinde in esenta de intentia de a pastra instrumentele financiare respective in portofoliu pe termen lung sau scurt.

In ceea ce priveste tratamentul fiscal, regula generala care rezulta din interpretarea prevederilor Codului fiscal este ca veniturile si cheltuielile in legatura cu evaluarea unui instrument financiar (e.g. actiuni, obligatiuni) nu sunt incluse in baza impozabila daca instrumentele financiare respective sunt detinute ca imobilizari si sunt recunoscute ca atare potrivit reglementarilor contabile. In acest sens, pentru instrumentele financiare detinute ca imobilizari, Codul fiscal pare sa ia in considerare la stabilirea bazei impozabile numai castigurile sau pierderile realizate ca urmare a instrainarii acestora, nu si pe cele nerealizate, care pot rezulta din evaluarea acestor instrumente.

Per a contrario, pentru instrumentele financiare care nu sunt detinute ca imobilizari, regula care reiese din Codul Fiscal este ca atat veniturile si cheltuielile realizate obtinute din instrainarea acestora cat si cele nerealizate, obtinute din reevaluarea acestora, trebuie incluse in baza impozabila.

Totusi, conform prevederilor actuale din Codul fiscal, pentru anumite categorii de titluri, nu exista concordanta in ceea ce priveste recunoasterea ca impozabil / neimpozabil a venitului din evaluarea unui instrument financiar si recunoasterea cheltuielii din evaluarea aceluiaşi instrument ca deductibila / nedeductibila.

In acest sens, sa consideram situatia in care un contribuabil deţine in portofoliu atat titluri de participare cat si obligatiuni emise pe termen lung.

In ceea ce priveste actiunile, diferentele favorabile de valoare vor fi considerate neimpozabile in masura in care titlurile sunt detinute ca imobilizari (conform art. 20 alin 1) lit b). Daca actiunile respective nu sunt detinute ca imobilizari, veniturile reprezentand diferente favorabile de valoare vor fi considerate venituri impozabile.

Pe de alta parte, daca evaluarea acelorasi actiuni genereaza diferente nefavorabile de valoare, tratamentul fiscal al cheltuielilor corespunzatoare nu rezulta clar din formularea actuala a textului de lege (si anume, art. 21 alin 4) lit h)). Mai exact, criteriul avut in vedere pentru a stabili daca cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare sunt nedeductibile nu ia in considerarea daca acestea sunt detinute sau nu ca imobilizari (cum este cazul pentru veniturile neimpozabile) ci daca sunt titluri de participare la personele juridice la care se detin participatii.

Este important de precizat ca legislatia fiscala nu contine o definitie a termenului „participatii”. In acest context, formularea actuala a textului de lege este cu atat mai ambigua cu cat normele metodologice se refera la cheltuieli rezultate din pierderile de valoare a titlurilor de participare in general, independent daca sunt detinute sau nu ca imobilizari.

In interpretarea potrivit careia termenul „participatii” ar fi echivalent cu „titlu de participare” cheltuielile generate de pierderile de valoare ale acestor titluri vor fi considerate nedeductibile in toate cazurile independent daca sunt detinute ca imobilizari sau nu. Pe de alta parte castigurile rezultate din evaluarea acelorasi titluri vor genera venituri neimpozabile numai daca respectivele titluri sunt detinute ca imobilizari.

Daca termenul „participatii” ar fi interpretat in sensul de titluri de participare detinute ca imobilizari, atunci tratamentul aplicabil veniturilor si cheltuielilor rezultate din evaluarea titlurilor de participare ar fi consecvent. Totusi, in absenta unei definitii sau precizari in acest sens in Codul fiscal, orice interpretare devine subiectiva si exista riscul ca aceasta sa nu coincida cu interpretarea autoritatilor.

Comparativ cu titlurile de participare, caz in care problema care apare este mai degrabă de interpretare a textului de lege, in cazul obligaţiunilor emise pe termen lung exista o situaţie de neconcordanta evidenta intre regimul fiscal aplicabil veniturilor si cheltuielilor din reevaluare.

Aceasta neconcordanta porneste de la criteriile diferite avute in vedere la stabilirea regimului fiscal al veniturilor si respectiv al cheltuielilor din diferente de evaluare nerealizate. Astfel, daca in ceea ce priveste veniturile se are in vedere criteriul recunoasterii contabile a instrumentului (ca imobilizare sau nu), in ceea ce priveste cheltuielile se are in vedere criteriul scadentei instrumentului (daca este emis pe termen lung sau pe termen scurt).

Mai exact, veniturile din reevaluarea obligatiunilor sunt considerate venituri neimpozabile daca instrumentele financiare respective sunt detinute ca imobilizari (conform art. 20 alin 1 lit b)). Pe de alta parte, cheltuielile din reevaluarea acelorasi instrumente financiare sunt nedeductibile daca obligatiunile sunt emise pe termen lung (conform art. 21 alin (4) lit h)). Tinand cont de cele de mai sus, in situatia in care o societate va detine in patrimoniu obligatiuni emise pe termen lung dar care nu vor fi inregistrate ca imobilizari intrucat sunt cumparate cu intentia de a fi instrainate intr-un orizont de timp foarte scurt, veniturile din evaluarea unor astfel de instrumente vor fi impozabile in timp ce cheltuielile vor fi nedeductibile. In acest caz, formularea actuala a textului de lege face aproape imposibila aplicarea unui tratament fiscal consecvent in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile ce rezulta din evaluarea obligatiunilor emise pe termen lung care nu sunt recunoscute din punct de vedere contabil ca imobilizari. Acesta situatie este cel mai adesea intalnita la institutiile financiare care au portofolii importante de titluri de stat emise pe termen lung dar care nu sunt detinute ca imobilizari, ci in vederea tranzactionarii.

De asemenea, o situatie similara cu cele prezentate mai sus pentru actiuni si obligatiuni poate aparea si in cazul altor tipuri de instrumente financiare detinute in portofoliu. In acest sens, dorim sa mentionam ca in timp ce prevederile referitoare la incadrarea unui venit ca neimpozabil sunt generale si vizeaza orice instrument financiar, prevederile referitoare la recunoasterea unei cheltuieli ca nedeductibila se refera doar la anumite categorii de instrumente financiare, si anume titluri de participare si obligatiuni emise pe termen lung.

Pentru a facilita aplicarea legii, ar fi oportun si echitabil sa se asigure consecventa de tratament fiscal in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile rezultate din evaluarea periodica a instrumentelor financiare. In acest sens se poate avea in vedere un criteriu uniform de incadrare atat pentru venituri cat si pentru cheltuieli. Criteriul recunoasterii contabile ca imobilizari, folosit in prezent pentru a stabili daca veniturile din evaluare sunt impozabile sau nu, ar putea fi aplicat de autoritati si in ceea ce priveste regimul deductibilitatii cheltuielilor din evaluare.

In plus, o astfel de abordare ar avea si o justificare economica intrucat ar permite ca, pentru imobilizarile financiare al caror pret poate fluctua semnificativ in timp, baza de impunere sa nu reflecte venituri sau cheltuieli care nu corespund unor castiguri sau pierderi efectiv realizate.